Capul clanului Duduianu a suferit un infarct atunci când a aflat că fiul său, Emi Pian, a fost asasinat în stil mafiot, după o partidă de barbut. Nicolae Duduianu, care se află în spatele gratiilor, condamnat definitiv pentru tentativă de omor, a făcut o solicitare oficială către conducerea închisorii pentru a participa la funeraliile fiului său. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, informații de ultimă oră despre situația temutului interlop.
D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro) a intrat în posesia unor amănunte uluitoare legate de situația complicată în care se află Duduianu senior.
Potrivit unor surse D.A.S. categoria A, Nicolae Duduianu s-ar afla internat la Spitalul Penitenciar Jilava, acolo unde a fost dus de urgență în urma unui infarct, suferit după ce a aflat de moartea fulgerătoare a fiului său. Din câte se pare, capul Duduienilor n-ar fi într-o stare de sănătate prea bună. Bărbatul e devastat de lovitura crâncenă pe care a primit-o familia sa.
”E internat la spitalul de la Jilava. S-a «prăjit» de când a aflat că a murit Emi. E sub supraveghere medicală permanentă. Nu este bine deloc”, au declarat sursele noastre.
La scurt timp după ce a aflat de tragedia care a îndoliat întreaga lume interlopă, capul Duduienilor a solicitat autorităților o permisie de șase ore, pentru a participa, duminică, la ceremonia funerară a fiului său. Conform acelorași surse din mediul penitenciar, cererea lui Nicolae Duduianu nu a fost aprobată. Din câte se pare, autoritățile au motivat acest lucru invocând pandemia de coronavirus, dar și starea de sănătate precară a deținutului. Astfel, Nicolae Duduianu ar urma să fie marele absent de la înmormântarea faraonică a fiului său, Emi Pian. (NU RATA: DENOM ȘI SEIF DUDUIANU, ELIBERAȚI DIN AREST! MILITIADE VĂDUVA, DISTRUS DE DURERE LA PRIVEGHIUL LUI EMI PIAN)
Pe 7 februarie 2019, un bărbat în vârstă de 39 de ani a sunat la 112 și a povestit că, în timp ce traversa, pe verde, la intersecția Străzii Buzoieni cu Calea Rahovei, a fost lovit intenționat cu mașina, după care șoferul a fugit.
Inițial, dosarul a fost instrumentat de polițiștii Brigăzii Rutiere însă, după vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă și după audierea martorilor, s-a stabilit că este vorba despre o tentativă de omor, iar ancheta a fost preluată de Serviciul Omoruri.
Ulterior, polițiștii au concluzionat că șoferul era Nicolae Duduianu, un exponent al vechii generații de interlopi care „conducea” Bucureștiul în anii ’90. Acesta ar fi încercat să treacă pe roșu, însă a fi avut un conflict cu pietonul, care nu s-ar fi dat la o parte și chiar i-a dat cu piciorul în mașină. (VEZI ȘI: DE CE SE AFLA TATĂL LUI EMI PIAN LA ÎNCHISOARE! CUM A ÎNCERCAT NICOLAE DUDUIANU SĂ „EXECUTE” UN OM)
Emi Pian, pe numele real Florin Mototolea, a fost ucis luni noapte într-un scandal al clanurilor, după o sesiune de barbut în zona Giulești a Capitalei. În jurul orei 05:00, autoritățile au fost sesizate cu privire la faptul că un bărbat de 39 de ani a fost înjunghiat mortal. Principalul suspect în cazul morții lui Emi Pian a fost dus la audieri, vineri. Spre seară, a fost reținut pentru omor, iar ulterior a fost arestat preventiv. Este vorba despre Richard Gheorghe Emanuel.
Suspectul a stat până vineri la Spitalul Elias, acolo unde a ajuns imediat după incident, cu răni la mâini, rămânând internat sub pază. (NU RATA: PRIVEGHIUL ȘEFULUI DUDUIENILOR A FOST TRECUT ”LA SECRET”. FAMILIA LE-A INTERZIS TUTUROR SĂ….)
Situația din familia Duduianu este una complicată. Nicolae, capul familiei, este în închisoare din primăvară, iar alți cinci membri ai clanului sunt arestați pentru 30 de zile, într-un dosar de șantaj și amenințare. Astfel, Militiade Văduva, zis Seif, dar și Sofian Văduva, zis Denom, nu ar putea prelua „frâiele” grupării, cel puțin deocamdată, pentru că sunt personaje-cheie în procesul amintit mai sus.
Din câte se pare, Emi Pian discutase de-a lungul timpului cu cei apropiați despre ce se va întâmpla după ce va muri. Astfel, după cum e și tradiția țigănească, nu se face un testament scris, legalizat la notar, ci moștenirea este „împărțită” prin viu grai. Rolul de lider al clanului Duduienilor ar urma să fie preluat de unul dintre frații lui, care tocmai a revenit de peste hotare, unde locuia de ani buni.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.